Episodul carnea cu ”cremă verde” a costat un magazin Kaufland din Bistrița o amenda de 170 de mii de lei

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Protecția Consumatorilor a amendat magazinul Kaufland din Bistrița de pe Calea Moldovei cu 170 de mii de lei după un control demarat la început de septembrie după episodul publicat într-un ziar online în care o femeie reclama că a cumpărat  din acest market carne din care a iesit o substanță purulentă.

Comisarii CJPC susțin că reclamația s-a confirmat si ca au găsit la fața locului și alte produse cu urme de putrefacție dar și multe alte nereguli. În urma controlului toate marfurile alimentare compromise dar si cele cu deficiențe de informații pe etichete.

Potrivit comunicatului CJPC  Bistrița-Năsăud (Comisariatul Județean pentru Protecția Consumator) lista deficiențelor găsite la supermarketul Kaufland e lungă și include:

  • comercializarea unor produse alimentare fără etichete din care să rezulte data limită de consum și care prezentau semne organoleptice de alterare, modificare a aspectului și culorii, impropriu consumului uman,
  • comercializarea legumelor și fructelor depreciate calitativ prezentând modificări organoleptice, respectiv urme de putrefacție;
  • informarea eronată a consumatorilor asupra provenienței, a originii geografice sau comerciale a fructelor proaspete, folosind astfel o practică comercială înșelătoare;
  • nerespectarea prevederilor legale cu privire la obligativitatea de a comercializa produsele pe bază de grăsimi vegetale într-un spațiu de prezentare și vânzare bine delimitat, pe raft separat față de laptele și produsele lactate autentice;
  • neevidențierea separată a costului timbrului verde la unele produse electrice și electronice, așa cum prevede legislația în domeniu;
  • comercializarea unor rechizite școlare fără elemente de identificare și caracterizare ale acestora, care să fie înscrise în mod vizibil, lizibil și ușor de înțeles;
  • neafișarea prețului de vânzare la unele produse expuse la comercializare;
  • comercializarea unor produse alimentare și nealimentare cu ambalaje deteriorate.

Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat 7 amenzi contravenționale în cuantum de 170.000 lei și 2 avertismente.Totodată, a fost dispusă măsura opririi temporare de la comercializare a produselor nealimentare cu deficiențe de informare și a opririi definitive a comercializării produselor neconforme” a mai precizat comunicatul de presă.

Reclamația la care s-a autosesizat CJPC a fost publicata de bistriteanul.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa