Două eleve de clasa a VI-a din Bistrița-Năsăud au castigat burse de meritpentru studiul limbilor străine

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Două eleve de clasa a VI-a din județul Bistrița Năsăud au câștigat burse de merit la ediția a doua a programului național „BURSE DE MERIT PENTRU STUDIUL LIMBILOR STRĂINE” pentru elevii claselor II-VI din România organizate de un ONG, Asociația Gutenberg, Centrul Didacto în parteneriat cu Inspectoratele Școlare. Bursele primite de 12 caștigători din întreaga țară constau în cursuri online de învățare și aprofundare a limbilor străine, în cazul celor două fiind vorba de limba germană. 

 ”Programul din acest an a atras nenumărate înscrieri din partea elevilor din clasele II-VI, reconfirmând interesul și dorința acestora de a învăța limbile străine încă de la o vârstă fragedă. Acesta reprezintă o continuare a inițiativelor noastre educaționale, după prima ediție de succes, organizată anul trecut sub forma unui program de burse sociale, dedicat elevilor din învățământul primar și gimnazial” au transmis organizatorii. 

Cei 12 câștigători ai burselor vor beneficia de cursuri interactive online, care includ 42 de ore de studiu cu profesor pe parcursul a aproximativ 4 luni, oferind o experiență de învățare adaptată cerințelor actuale și nevoilor elevilor. Lista câștigătorilor poate fi consultată accesând: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1161322249326545&set=a.644742477651194

”Ne dorim ca în edițiile viitoare, să extindem și diversificăm atât programul cât și partenerii care sprijină această inițiativă, oferind oportunități educaționale pentru categorii de vârstă mai largi și teme mai variate. Până la următoarele inițiative, vă invităm să rămâneți conectați cu noi și să descoperiți activitățile noastre accesând www.didacto.ro sau pe email pe contact@didacto.ro.” transmit organizatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa