Un autoturism a fost lovit marți de trenul care face legătura cu Bistrița-Bargaului, la ieșirea din cartierul Unirea, la o trecere de cale ferată semnalizată doar cu crucea Sfantului Andrei. Mașina șoferului de 44 de ani, din localitate, care a încercat să treacă fără să observe trenul care se apropia, a fost izbită și aruncată de pe trecerea de cale ferată.
Șoferul a fost găsit de pompierii SMURD în afara autoturismului: s-a ales din izbitură cu un traumatism cranian și după stabilizare a fost transporta la UPU Smurd. Poliția a reușit să-l testeze cu etilotestul atât pe el cat si pe conducatorul trenului și a informat că niciunul nu consumase alcool.
În trenul care transporta doar doi pasageri, nimeni nu a fost rănit de pe urma coliziunii cu autoturismul, a informat ISU BN.