Subprefectul Stelian Dolha: ”La Protecția Consumatorilor oamenii veneau de cele mai multe ori ca la ultima instituție care-i mai poate ajuta: asta va trebui să facem și în Instituția Prefectului”

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Reîntors în Prefectură pe care a condus-o timp de 2 ani, de data aceasta în calitate de subprefect, Stelian Dolha a declarat că vrea să contribuie la dinamizarea activității instituției și la o mai mare deschidere față de oameni și problemele concrete ale acestora. El spune că e o nevoie de o altă abordare, mult mai pragmatică, inclusiv în instituția Prefectului, așa cum se întâmplă la Protecția Consumatorilor, acolo unde a fost comisar șef în ultimii doi ani: ”La Protecția Consumatorilor oamenii veneau de cele ma multe ori ca la ultima instituție care-i mai poate ajuta: asta va trebui să facem și în Instituția Prefectului” a spus Dolha, vineri, într-o conferință de presă.

” Vreau să dinamizez activitatea și să particip la deschiderea instituției către cetățean. Mesajul pe care ni l-au transmis oamenii  este clar: să ieșim din spatele birourilor și să discutăm deschis despre ceea ce se întâmplă în instituțiile noastre”, a spus Stelian Dolha. Subprefectul i-a invitat pe oameni să vină în audiențe în număr cât de mare, s-a angajat să transparentizeze ședințele Comisiei de Dialog Social, cele in care se dezbat probleme stringente în prezența reprezentanților sindicatelor, patronatului si administrațiilor, cu invitarea parlamentarilor pentru a-i implica. ”Vin dintr-o instituție unde am încercat să rezolv problemele și am făcut-o vizibilă la nivel județean. Știu că oamenii au multe nevoi și sunt conștient că doar prin implicare și acțiune directă putem găsi soluții. Mă angajez să ascult, să înțeleg și să rezolv problemele lor, desigur pe cale legală”, a mai adăugat Dolha.

Despre activitatea Comisiei de Dialog Social, o structură în care se discută probleme importante ale județului, împreună cu sindicatele și patronatele, la care accesul presei nu era deschis, Dolha a explicat că activitatea poate fi transparentă pentru ca nimeni nu are nimic de ascuns: „Este esențial ca, prin această Comisie, să găsim soluții concrete și rapide la provocările cu care se confruntă județul. Invităm parlamentarii să se implice activ, să aducă răspunsuri și să sprijine dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud”, a mai spus subprefectul.

” Nu avem încă  situație a posturilor vacante după plecarea funcționarea pensionarilor cu cumul pensie -salarariu” 

Dolha a vorbit și despre situația creată de decizia înaltei Curti de Casație si Justiție care a impus practic încetarea contractelor de muncă a funcționarilor publici care cumulau pensia și salariul (nndin 1 februarie) dar și pregatirea pentru aplicarea până la sfarsitul anului a OUG-ului (OUG 9/2025 )care face același lucru in cazul personalului contractual, OUG a cărui aplicare a fost amanata zilele trecute până la sfîrșitul anului. El spune că va urma în cel mai scurt timp o inventariere a situației atât prezente cat si a celei pe care o va crea OUG-ul care se va aplica în două domenii sensibile: sistemul de sanatate si cel educațional, iar Prefectura oferă și va oferi inclusiv suport instituțiilor, dar și primariilor legat de aplicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa