Un tânăr de 24 de ani din Negrilești a ajuns în arestul poliției din Bistrița la distanță de o săptămână după o oprire în trafic la 3 dimineața și un test de alcoolemie, care a ieșit pozitiv, însă cu valori sub 1 la mie.
Atunci, tânărul a fost condus la Spital pentru recoltarea de probe biologice, după care a fost lăsat să plece acasă. Surpriza a venit însă cu o zi înainte de 1 aprilie și n-a fost deloc o păcăleală.
Tânărul din Negrilești s-a trezit cu polițiștii la ușă și reținere pentru 24 de ore în 31 martie la o săptămână după oprirea din trafic și recoltarea de probe( nn. din 23 martie). După noaptea petrecută în arest tânărul prins băut la volan va ajunge in fața procurorilor care vor decide ce măsură preventivă iau în privința acestuia
Poliția nu a explicat oficial ce s-a întâmplat în cazul tânărului, în condițiile în care măsura reținerii pentru consum de alcool se ia de regulă în cazul recidiviștilor sau a celor care care au cumul de infracțiuni, de regulă alcool-suspendarea sau lipsa permisului ori producere accident, însă cheia ar putea fi probele biologice sosite cu câteva zile întârziere, dar și o posibilă schimbare a atitudinii față de șoferii care conduc băuți.
Comunicatul de azi a poliției BN care anunță reținerea tânărului : ”La data de 31martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 24 de ani, bănuit de comitere infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, la data de 23 martie a.c., în jurul orei 03:40, polițiștii Serviciului Rutier, în cadrul activităților de supraveghere și control al traficului rutier, au oprit un autoturism care se deplasa prin Bistrița. La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Negrilești. În urma testării șoferului cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărului i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Șoferul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând să fie
prezentat magistraților cu propunere de luarea a unei măsuri preventive”.
De remarcat că ieri polițiștii au oprit în trafic un alt sofer din Viișoara cu o alcoolemie mult mai mare, de peste 1,17 la mie, care n-a fost reținut, însă pentru care de asemenea se așteaptă rezultatul analizelor probelor biologice.









