O ambulanță cu girofarul și semnalele acustice pornite care transporta de urgență un pacient de la Beclean la Bistrița a fost lovită azi noapte în plin, la Șieu Sfântu, pe un drum național de mașina unui botoșănean.
În urma impactului o asistenta de la Ambulanța Bistrița a fost grav rănită iar ambulanțierul, pacientul transportat, dar si celălalt șofer au suferit leziuni.
Serviciul Județean de Ambulanță BN, cărora le aparținea ambulanța implicată în accident a precizat că mașina de intervenție era în misiune, cu semnale de avertizare în funcțiune și transporta un pacient în momentul în care a fost lovită în trafic: ”În această dimineață, în jurul orei 01:50, pe raza localității Șieu-Sfântu, ambulanța SAJ-BN tip B2, cu nr.de înmatriculare BN54SAJ, a fost implicată într-un accident rutier. Ambulanța era în misiune, cu semnale de avertizare în funcțiune, derulând transferul unui pacient din CPU Beclean la UPU Bistrița.Din accident a rezultat rănirea asistentei șef de echipaj care prezintă un politraumatism, fiind preluată de echipajul de terapie intensivă SMURD. Pacientul transportat de ambulanță, ambulanțierul și șoferul celuilalt autovehicul prezintă multiple contuzii, fără risc vital. Toți au fost evacuați către UPU-SMURD Bistrița pt. investigații suplimentare.”
Potrivit polițiștilor botoșăneanul, un șofer de 58 de ani, care conducea dinspre Bistrița a intrat pur si simplu în ambulanța care rula din sensul opus. Accidentul s-a produs în jurul orelor 2 dimineața. Niciunul dintre șoferi, nici botoșăneanul, nici șoferul Ambulanței nu consumaseră alcool, au stabilit polițiștii care au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Ambulanțele de la SAJ Bistrița-Năsăud au mai fost implicate în accidente auto, după ce alte autoturisme n-au ținut cont de semnalele sonore si vizuale:
Sursa foto: SAJ Bistrita Nasaud










