În România, la fotbal, politică și macroeconomie se pricepe toată lumea. Toți știm ce ar trebui să facă Guvernul cu deficitul, ce taxe ar merge tăiate și cum se reduce datoria externă „din pix”. Teoretic, suntem doctori în economie. Practic, suntem analfabeți funcțional. Și asta ne costă.
Pentru că, în timp ce comentăm pe Facebook despre FMI și buget consolidat, nu știm să citim o fluturaș de salariu, să completăm un formular fiscal sau să ne apărăm drepturile într-un contract.
Educația economică lipsește. Și lipsa asta ne ține pe loc. De aici începem. Școală multă, bani puțini, cunoștințe zero. România produce elevi care știu să rezolve ecuații cu două necunoscute, dar nu știu să citească o factură.
Trecem prin ani de școală în care învățăm despre dinozauri, revoluții și teorema lui Pitagora, dar nu aflăm niciodată: ce e un salariu net, cum funcționează un credit, de ce ANAF te caută fix când ți-ai deschis contul.
Rezultatul? Avem absolvenți de liceu care știu latină, dar nu știu ce e TVA-ul. Și statul e foarte mulțumit cu asta. Educația economică – opțională, vagă și de decor.
Cică avem educație economică în școli. Doar că e opțională, predată rar, de profesori care n-au semnat în viața lor un contract de muncă real. Elevii „învață” despre inflație și dobândă fără să vadă vreodată cum arată o rată la bancă. Nimeni nu-i învață cum îți plătești taxele, cum citești o fișă fiscală sau ce faci când te trezești cu poprire.
Ignoranță cu diplomă: efectele sunt peste tot: tineri care iau credite pe 20 de ani fără să știe ce semnează. PFA-uri care nu-și calculează impozitele până vine amenda, Angajați care cred că „brutul” e ceva de mâncare.
Suntem o țară unde oamenii confundă CUI-ul cu PIN-ul și se roagă să nu-i sune ANAF-ul, pentru că „sigur am făcut ceva greșit, dar nu știu ce”.
Statul iubește contribuabilul… needucat
Cu cât știi mai puțin, cu atât ești mai bun de jumulit. Nu întrebi, nu contești, plătești ce ți se zice și speri că nu urmează altceva. Statul nu vrea cetățeni informați. Vrea contribuabili cuminți, care să semneze tot și să înțeleagă nimic. Educația economică reală ar strica feng shui-ul ăsta bugetar.
Ce-ar fi de făcut, dacă n-am fi leneși și cinici?
– Să predăm educație economică din gimnaziu, obligatoriu, nu opțional. Să aducem oameni din economie reală în școli, nu doar teoreticieni de cancelarie. Să facem simulări reale cu taxe, salarii, bugete. Să construim o platformă unde copiii pot „juca” antreprenor, angajat, investitor – și să învețe ce înseamnă fiecare. Și poate, poate, în 20 de ani nu mai avem oameni care confundă „deducerea fiscală” cu „o reducere la supermarket”.
Concluzie: țara care te educă în tot, mai puțin în viață
Fără educație economică, ne învârtim în cerc: plătim taxe fără să înțelegem, semnăm contracte pe nevăzute, votăm fără să pricepem bugetele. România are nevoie de cetățeni care să gândească, nu doar să contribuie. Altfel, vom rămâne o țară unde știi pe de rost poezia „Mama” dar habar n-ai cât dai statului din salariu. Și nici de ce.
Imagine realizată cu ajutorul inteligenț artificiale
