Doi șoferi, între care un bărbat de 81 de ani și un altul de 39 de ani au ajuns astăzi, 5 iunie la Spitalul din Bistrița, în urma unui accident produs în zona Pasarelei, în care au fost implicate trei autoturisme. Potrivit poliției mașina șoferului de 81 de ani ar fi intrat în coliziune cu o alta, iar în urma impactului mașina a fost proiectată într-un al treilea autovehicul. Zona este una cu accidente frecvente.
”Din verificările efectuate la fața locului a rezultat faptul că, un bărbat de 81 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății din Bistrița, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un alt bărbat, de 39 de ani, din municipiu. Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 81 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, la volanul căruia se afla un alt bărbat de 39 de ani, din Viișoara. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 81 de ani și a celui de 39 de ani, din Viișoara, ambii transportați la spital pentru îngrijiri medicale” a transmis poliția.
Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool, a precizat IPJ.
Spitalul Județean: ”soferul de 81 de ani ăn stare stabilă”
Șoferul de 81 de ani e stabil și conștient, si se afla în curs de investigații, a precizat Spitalul Judetean Clinic de Urgență la solicitarea Bistrița Express . ” la UPU Smurd a fost adus astăzi un bărbat în vârstă de 81 de ani, din Bistrița, victimă a unui accident rutier petrecut pe raza municipiului Bistrița. Acesta este conștient, cooperant, în stare stabilă și se află în curs de investigații la UPU-SMURD” a transmis purtatorul de cuvânt al Spitalului, Camelia Strungari.









