După luni și chiar ani de amânări cele două proiecte majore de mobilitate urbană a Bistriței: Linia Verde (cu tot cu autobuze electrice) și Axele de transport Gării-Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului, devin de marți, 1 iulie, complet operaționale. Aceasta înseamnă că autobuzele electrice cu linii dedicate devin funcționale, iar parcarea precum și simpla staționare la bordură pe traseul acestora dar si a autobuzelor de transport public va fi interzisă. Excepție fac mașinile de intervenție și taxiurile autorizate ” Nu va sări orașul în aer de marți. Gândiți-vă ca 3 ani au fost închise aceste străzi, nu doar ca nu s-a parcat, dar nici nu s-a circulat pe ele si nu s-a întâmplat nimic. Viața a mers înainte. Orașul si-a vazut de drum!„ spune primarul Gabriel Lazany, care a dat detalii vineri, într-o conferință de presă despre cele două proiecte.
Primarul spune și că știe că va fi o perioada dificilă, mai ales pentru cei destul de mulți care-și parcau mașinile la bordură , însă spune că decizia a fost inevitabilă. ”Aceste două axe de transport vor deveni funcționale. Si asta se va întâmpla de marți, 1 iulie. Începând cu această dată se interzice oprirea la bordură pe banda dedicată transportului public. Pe această bandă vor avea dreptul de a circula doar autobuzele și taxiurile care sunt autorizate de către Primăria Municipiului Bistrița. Deci mașinile care fac care ridesharing nu sunt autorizate să circule pe aceste benzi. Strict taxiurile autorizate de Primarie ”, a declarat primarul Bistriței, Gabriel Lazany, într-o conferință de presă.

”Sigur ca va fi o perioadă dificilă pentru bistrițenii care sunt obișnuiți să parcheze la bordură. Motiv pentru care facem apel la cetățeni să fie înțelegători, să înțeleagă că acest moment nu mai putea fi amânat, deci este un lucru inevitabil. Unul din scopurile acestor proiecte a fost descurajarea circulației cu mijloacele de transport propriu si încurajarea transportului public.” a mai spus primarul Lazany.
Nu va exista gratuitate pe autobuzele electrice. Din 1 iulie biletul e 3 lei și cu autobuzele electrice și cu cele clasice
Călătoria va costa trei lei, prețul majorat din 1 iulie atât pe liniile clasice de transport public de călători, cât și pe linia verde, un tarif care intră în vigoare din 1 iulie. În pofida speculațiilor făcute vreme îndelungată, inclusiv a declarațiilor făcute de fosta administrație, transportul cu Linia Verde nu va fi totuși gratuit. ” Nu va exista gratuitate, autobuzele electrice vor funcționa exact în același regim ca orice alt mijloc de transport în comun. Nu va fi gratuit, se va plăti bilet. (..) S-a discutat la un moment dat de gratuitate pe Linia Verde, dar nu există nicio prevedere a proiectului care sa prevadă acest lucru . Autobuzele vor intra în circuitul normal și vor fi operate de același operator, Transmixt, societatea cu care Primăria Bistrița are contract” a explicat primarul. Acesta a precizat și că singurele gratuități sau facilități sunt cele care se aplică și pe celelalte rute de transport local ”Tot ce este aprobat ca gratuitate pentru transportul în comun se extinde și asupra acestei rute, doar că nu va exista o gratuitate pentru toată lumea”. a mai spus primarul Lazany. El a explicat ulterior conferinței de presa reporterului Bistrita Express că nu a gasit nicăieri în contractul pentru Linia Verde precizarea ca transportul cu autobuzele electrice ar fi gratuit o perioadă, așa cum s-ar fi spus public inițial.

Gabriel Lazany spune că în timp ca la orice schimbare majoră, oamenii se vor obișnui, mai ales în momentul în care si celelalte facilități: parcări noi și pasajele subterane vor fi deschise: ”Eu cred că după ce lumea se va obișnui cu această circulație, vom avea într-adevar un trafic mult mai fluent. (…) În timp, după ce vom implementa și celalalte proiecte pe care le-am initiat pentru fluidizarea traficului, construirea pasajele subterane și lărgirea DN 17 pe Lucian Blaga, Luckoil si Libertatii la trei benzi din care una reversibilă, gestionata de un sistem electronic de telegestiune în funcție de necesitate, credem că problema aglomerării în trafic va fi rezolvată. În paralel, municipalitatea are ca proiecte realizarea unor parcări suplimentare: sunt cateva finalizate: CR Vivu. Calea Nasaudului, (..)iar din 1 iulie va fi disponibilă prima platformă de parcare de pe strada Lupeni, urmând ca din 15 iulie să fie disponibilă întreaga parcare”.
Primarul a mai dat detalii și despre viitoarea parcare cu 150 de locuri cu acces dublu, de pe Bistricioarei-Grigore Balan, a carei suprafata incă neamenajată e folosita parțial cu intrare de pe Strada Bistricioarei: ” Până acum: am achiziționat terenul de pe Grigore Bălan, următorul pas va fi : demolarea unei locuinte sociale de pe acea parcelă de unde beneficiarii vor fi mutați. Aici vor fi minim 150 de locuri disponibile. Cu acea parcare se va satura nevoia de locuri de parcare în centrul Bistriței.”
Traseul interdicțiilor vizează traseul Liniei Verzi: Pensiunea Sheriff ( Unirea) – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Unirii – Liviu Rebreanu – Dornei – Piața Centrală – Gheorghe Șincai – Bulevardul Independenței – Libertății – Calea Dejului – Viișoara – DN 17 (Linia Verde) respectiv pentru Axele de transport public: Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului.
”Noi facem apel la cetățeni să utilizeze cat mai mult transportul public, este mai economicos, nu mai trebuie sa caute loc de parcare, e o normalitate în toata lumea. A fost informată și Poliția și Jandarmeria si Poliția locala că deschidem cele două linii de transport, să ne ajute cu suport. (…)Marți la ora 6 dimineața începe transportul public pe Linia Verde și Axe. Nu va sări orașul în aer. Gândiți-vă că 3 ani au fost închise aceste străzi, nu doar ca nu s-a parcat, dar nici nu s-a circulat pe ele si nu s-a întâmplat nimic. Viața a mers înainte. Orașul si-a văzut de drum” a spus primarul.
Foto Bistrita Express: autobuzele electrice ale Liniei Verzi în Parcarea operatorului de transport