Un tânăr de 20 de ani din Bistrița a fost reținut de polițiștii de la Ordine Publică pentru 24 de ore după ce a făcut scandal într-un imobil și a bătut doi oameni. Câteva ore mai târziu procurorii au cerut și obținut de la un judecator de drepturi și libertăți mandat de arest preventiv pentru 30 de zile
Polițiștii susțin că agresiunea dezlănțuită a tânărului împotriva celor două victime pe care le-a rănit, s-ar fi produs pe fondul consumului de alcool. Scandalul a avut loc duminică: ”La data de 27 iulie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore față de un tânăr de 20 de ani din Bistrița. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. La aceeași dată, în timp ce se afla într-un imobil, tânărul de 20 de ani, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool ar fi agresat fizic alte două persoane, provocându-le suferințe fizice. Polițiștii care au intervenit au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore.”. După o noapte petrecută în arestul IPJ, agresorul a ajuns în fața procurorilor care nici n-au stat pe gânduri: au cerut unui judecător mandat de arest pentru 30 de zile.
”Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița în cadrul unui dosar penal, urmând documentarea întregii activități infracționale” a precizat IPJ BN.
Şedinţe
| 28.07.2025Ora estimata: 15:00 Complet: Complet nr.2 – Urgent Solutia pe scurt: În baza art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală ?i art. 202 alin. 1 ?i 3 Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa în dosarul penal nr. 2009/193/P/2025, ca fiind întemeiată şi, în consecință, dispune arestarea preventivă a inculpatului Adam Robert E. cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. 2 şi alin 21 lit. d) din Codul penal (fapta comisă împotriva persoanei vătămate SMT ) şi lovirea sau alte violenţe faptă prev. şi ped. art. 193 alin. (2) şi 21 lit. b) C.pen. (fapta comisă în dauna persoanei vătămate BD) ambele cu aplic. art. 38 al. 1 C.pen pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 28.07.2025 și până la data de 26.08.2025, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul ARE . Potrivit dispozitiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa. |









