Angajații primăriilor au amânat deocamdată greva generală care era anunțată pentru miercuri, 30 august în primării rurale din toate județele. Decizia a fost luată după o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, care a avut loc ieri, în urma căreia Guvernul a mai făcut concesii administrațiilor locale.
Printre acestea s-ar număra renunțarea la tăierea cu 20% a salariilor din administrația locală, acolo unde primăriile nu au fonduri suficiente dar și păstrarea funcției de viceprimar în comunele sub 1500 de locuitori, propuse pentru desființare. Negocierile cu Executivul vor continua, așa că deocamdată sindicaliștii din administrația locală au decis, temporar amânarea grevei generale.
ÎN BN erau pe lista sindicatelor pentru grevă două primării rurale. Primarii nu stiau sa fie vreo grevă
Pe lista Sindicatul Naţional SCOR (al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România) care cuprindea lista personalului din primării care urma sa declanșeze greva generală se aflau doardouă primării din Bistrița-Năsăud: Șieuț și Silivașu de Câmpie.
Cu o zi înainte de protest niciunul dintre primarii celor două UAT-uri nu stia nimic de grevă. Mihai Ivan, primarul din Șieuț a precizat pentru Bistrița Express că angajații primăriei au un volum mare de muncă în această perioadă (sunt 14 angajați cu totul) și că nu s-a pus problema grevei generale deocamdată. Nici pe tânărul primar din Silivașu de Campie, Ionuț Cămărășan nu l-a informat personalul primăriei că ar intra în grevă generală.
”Activitatea administrației locale se va desfășura în program normal, cu respectarea obligațiilor față de cetățeni și comunitate.(..) Din discuțiile avute, nu și a manifestat nimeni această intenție. Dacă vor exista cazuri izolate de angajați care aleg această formă de protest, vom lua măsurile necesare pentru a asigura continuitatea serviciilor publice oferite cetățenilor” a precizat la solicitarea Bistrița Express primarul Cămărășan .









