Șoferul de 20 de ani care a provocat accidentul din Prundul Bargaului din noaptea de Crăciun, în care au murit o tânără de 20 de ani, Diana C. aflată la volanul unei alte mașini și un pasager de 22 de ani, văr cu șoferul, va ajunge miercuri, 14 ianuarie în fața judecatorului de drepturi și libertăți ai judecătoriei Bistrița cu propunere de arestare preventivă.
Tânărul șofer a fost si el grav rănit în accident si a fost internat în comă în secția de Terapie Intensivă a SCJU BN mai bine de o saptămână, după care a fost transferat la Chirurgie si după o intervenție chirurgicală și tratament, a fost externat în cursul weekendului trecut.
A consumat alcool, au aratat probele biologice
Procurorii au cerut instanței chiar în ziua de Craciun, la câteva ore după accident, examinarea fizică a tânărului șofer, aflat în stare de inconștiență, respectiv acordul instanței pentru recoltarea de probe biologice care să ateste dacă acesta a consumat alcool sau alte substanțe, așa cum a scris Bistrița Express aici.
Suspiciunea procurorilor legată de consumul de alcool s-a confirmat, în condițiile în care acesta este unul din capetele de acuzare din dosar pentru care procurorul solicita miercuri arestul preventiv.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, Cezar Maxim, cel care instrumentează dosarul accidentului cu două victime a confirmat pentru Bistrița Express că a cerut arest preventiv pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Dacă instanța va încuviința arest preventiv cel mai probabil Andreas va ajunge la un Spital -Penitenciar, unde sa-i poată fi îngrijite leziunile din accident.



Citeste si:









