ADR Nord Vest i-a invitat luni, 2 februarie, la Beclean, într-un tur de bune practici europene pe membrii unei delegații din Republica Moldova formată din primari și parlamentari. Administrația Becleanului, oras cu 10 000 de locuitori, care implementează sau a derulat un număr record de proiecte europene le-a organizat oficialilor moldoveni un tur al obiectivelor realizate cu finațare UE.
Delegația a vizitat Băile Figa, Centrul Legacy și Centrul Medico -Social de aici, Bazinul de înot acoperit, Centrul Cultural Liviu Rebreanu, inaugurat recent, Gradinita pe model japonez ”Alba ca Zăpada”, au călătorit cu autobuzele electrice inclusiv pe noua centură a orașului, pe langa rețeaua de piste de bicicletă și au trecut în revista proiectele deschise încă, între care ”Podul de la Șuri”.


Primarul Nicolae Moldovan a precizat într-o postare pe facebook că le-a făcut oaspeților o prezentare extinsă a beneficiilor fondurilor europene pentru Beclean încă din 2005 și cum arată proiectele pe termen lung la care echipa orasului lucrează:
”Azi am avut onoarea vizitei în orașul Beclean a unei delegații formată din echipa ADR Nord-Vest și oficiali din Republica Moldova, orașul nostru fiind dat exemplu de bune practici în accesarea fondurilor europene. Le-am arătat oaspeților noștri importanța dezvoltării unei comunități în direcția europeană, arătându-le tot parcursul de finanțări europene din orașul Beclean de la preaderarea din 2005 și până astăzi prin strategiile 2007-2013, 2014-2020, 2021-2027 și chiar și pregătirea proiectelor viitoare pentru perioada 2028-2034” a precizat primarul Becleanului , Nicolae Moldovan.
” Pentru că efectul fondurilor se vede pe teren, în urma ședinței de lucru, delegația din Republica Moldova a avut ocazia să vadă exact impactul pozitiv pe care îl au aceste proiecte în viața oamenilor. Cu sprijinul primăriei Beclean, am parcurs un traseu al proiectelor; un prilej foarte bun pentru noi și oaspeții noștri de a discuta aplicat despre rezultate concrete, provocări întâmpinate și soluții eficiente în procesul de implementare a proiectelor europene. (…)Sperăm că acest schimb de bune practici a fost unul benefic și că experiența împărtășită va contribui la consolidarea capacității administrative și la accelerarea implementării proiectelor europene în Republica Moldova. Rămânem deschiși colaborării, dialogului și parteneriatului” a scris pe facebook Marcel Boloș, fostul ministru al fondurilor Europene, director al ADR Nord Vest.


Citeste pe acelasi subiect:









