Arest preventiv pentru toți cei șase bistrițeni din dosarul Consiliului Județean-Frasinul. SURSE

Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

Administratorul județului, Florin Moldovan, directorii din Consiliul Județean, Ciprian Ceclan și Victor Poienar, managerul de la Frasinul, Iacob Larionesi, expertul Vasile Cârceie și administratorul firmei care asigura dirigenția șantierului de construcție a unui drum pentru care DNA susține că s-a luat mită au fost trimiși în arest preventiv pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Cluj, la cererea procurorilor DNA.

Avocații acuzaților susțin că au depus deja contestație și sunt convinși că vor câștiga la Curtea de Apel. Ciprian Păun, avocatul bistrițean care-l reprezintă pe administratorul public Florin Moldovan spune că procurorii DNA ar fi interpretat eronat legea achizițiilor publice: „Este nevinovat. Este o interpretare eronată a legii achizițiilor publice și nu există un prejudiciu în sensul că cineva și-ar fi însușit anumite sume de bani. Este vorba despre interpretarea unor acte comunicate prin intermediul SEAP. De aceea spun că este o neînțelegere”, a declarat avocatul Păun în fața ziariștilor.

Avocatul Păun a spus și că nu există decât dovezi circumstanțiale legate de mită pe care ar fi luat-o clientul său (70 000 de euro potrivit DNA) : ”„Sunt dovezi circumstanțiale. Nu există dovezi că domnul Moldovan a primit mita. De altfel, astăzi nu s-a pus în discuție luarea de mită, ci doar abuzul în serviciu a stat la baza propunerii de arestare preventivă”, a mai spus Păun.

Un alt avocat, Mihai Suian a declarat, potrivit Cluj24.ro că acuzațiile vizează fapte de corupție legate de achiziții publice la nivelul județului Bistrița-Năsăud și se bazează pe un raport de 8 pagini întocmit de un specialist din cadrul DNA, care va fi contestat pe fond. Noi susținem că valoarea lucrărilor este cea corectă”, a declarat Mihai Suian, avocatul care a reprezentat în instanță doi dintre inculpați.

Hotărârea de astăzi nu este definitivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa