Fostul primar al comunei Miceștii de Campie, Ioan Becan, reținut începând de joi seară după ce polițiștii i-au percheziționat casa, mașina, sediul primăriei și mai multe domicilii a fost dus la audierii în fața procurorilor din Beclean, cei care instrumentează un dosar de abuz în serviciu și delapidare deschis pe numele acestuia.
La capătul celor câteva ore de audieri, procurorul de caz a decis să-l pună sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile pe Ioan Becan. Potrivit procurorului șef al Parchetului Judecătoriei Beclean, Florin Petru Coroian, contactat de Bistrița Express, măsura dispusă de procurorul de caz îl obligă pe fostul primar să se prezinte la poliție și la Parchet ori de câte ori este chemat, dar și să nu comunice cu părțile din dosar și nici cu angajații Primăriei din Miceștii de Câmpie.
Ioan Becan, primar timp de două mandate în Miceștii de Câmpie până în 2024 este acuzat de procurori că ar fi produs un prejudiciu de 30 000 de lei după ce ar fi plătit dublu, din fondurile primăriei consultanța de achiziție pentru construcția unor capele în satele comunei, în intervalul 2022-2024 dar și că ar fi achiziționat diferite bunuri pentru primărie pe care le-ar fi folosit în interes personal.
Foto copertă: capela de Visuia, inaugurată în 2023, una din investițiile investigate acum în dosarul deschis de procurorii din Beclean
Bistrița Express a scris despre acest subiect și:










Un răspuns
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Miceștii de Câmpie este de numai 915 locuitori. Unul dintre indicatorii cheie prevăzuți de legislație este „numărul de locuitori”, al cărui prag minim pentru constituirea orașelor este 10.000 de locuitori, iar pentru comune pragul este de 1.500 de locuitori.
In acest sens, Curtea de Conturi a României a realizat un audit al performanței prin care a analizat modul de organizare și funcționare a comunelor și orașelor mici din România, în raport cu populația deservită și cu serviciile oferite. Auditul a avut ca obiective evaluarea măsurii în care comunele și orașele mici reușesc să îndeplinească condițiile prevăzute de legislație, să gestioneze resursele avute la dispoziție și să ofere servicii publice în raport cu populația deservită. Perioada supusă auditării a fost 2021-2023, iar acțiunea de audit s-a desfășurat în perioada aprilie-noiembrie 2024.
La nivelul anului 2023, 119 orașe nu îndeplineau criteriul demografic de minimum 10.000 de locuitori. Acestea reprezintă mai mult de jumătate (55%) din totalul de 216 orașe. Totodată, un număr de 432 de comune (15% din numărul total de comune) nu îndeplineau criteriul respectiv.
(Vezi: https://www.curteadeconturi.ro/comunicare/comunicate-de-presa/audit-al-performantei-privind-organizarea-si-functionarea-comunelor-si-a-oraselor-mici-curtea-de-conturi-recomanda-initierea-unui-proces-de-analiza-sistemica-si-de-reforma-legislativa-in-vederea-consolidarii-autonomiei-financiare-a-unitatilor-administrativ-teritoriale-si-adaptarii-structurilor-administrative-locale-la-nevoile-specifice-comunitatilor)
Prin urmare,comuna Miceștii de Câmpie este una dintre cele 432 de comune (15% din numărul total de comune din România) care nu îndeplinsc criteriul privind numărul de locuitori.
Cu toate astea, nu s-a făcut nimic privind reforma administratiei locale care ar trebui să înceapă de la comasarea unor comune care nu respectă criteriul numărului de locuitori, unde se mai întâmplă și astfel de fapte reprobabile precum abuz în serviciu și delapidare.