Nicio medie de 10 în Bistrița-Năsăud la Evaluarea Națională. Doar doi elevi au obținut nota maximă la una dintre probe

evaluare națională
Picture of Redactat de Diana Schneider

Redactat de Diana Schneider

Evaluarea Națională 2026 nu a adus nicio medie de 10 în Bistrița-Năsăud în condițiile în care doar șapte candidați au obținut punctajul maxim în toată țara Cea mai mare medie din județ a fost 9,92, iar pe discipline au fost abia doi de zece în tot județul, unul la matematică și un altul la limba română.

La Matematică, singurul 10 din județ aparține unui absolvent al Liceului Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic, cel care a obținut de altfel și cea mai mare medie din Bistrița-Năsăud la Evaluarea Națională din acest an. La Limba și literatura română, singurul 10 din județ a fost obținut de un elev de la Școala Gimnazială Romuli. Rezultatul nu a fost însă suficient pentru o medie de 10, deoarece la Matematică elevul a fost notat cu 8,40, încheind examenul cu media 9,20.

Rezultatele din județ se înscriu într-un context național în care mediile maxime au fost extrem de rare. Potrivit Edupedu, doar șapte candidați din întreaga țară au încheiat Evaluarea Națională cu media 10.

Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița domină în Top 100 medii

O analiză realizată de BistrițaExpress asupra primelor 100 de medii din județ arată că Școala Gimnazială Nr. 1 din Bistrița este unitatea de învățământ cu cea mai bună reprezentare în clasament, având 16 elevi în Top 100.

Pe următoarele locuri se află Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, cu 10 elevi, urmat de Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” și Școala Gimnazială „Avram Iancu”, cu câte 8 elevi fiecare. Liceul Creștin „Logos” și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Năsăud au câte 5 elevi în clasamentul celor mai bune 100 de medii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa