Tot mai mulți lideri liberali vorbesc deschis despre scenariul alegerilor anticipate în condițiile în care criza politică nu-și găsește rezolvare. După ce luni, 13 iulie la negocierile de la Cotroceni, a fost din nou meci nul, însă opțiunea anticipatelor a fost vehiculată de participanți, mai mulți lideri liberali au susținut că pare singura soluție de rezolvare a blocajului.
Deputatul PNL Robert Sighiartău a scris astăzi pe facebook că alegerile anticipate n-ar trebui tratate drept o criză a democrației, ci de-a dreptul un răspuns democratic atunci când Parlamentul nu mai poate oferi o soluție de guvernare.
Într-o postare mai lungă Sighiartău, ales secretar general la ultimul congres ( cu decizii deocamdată suspendate de Tribunalul București), trece în revistă perioada de la răsturnarea de către PSD și AUR a Guvernului Bolojan: ”De atunci, România este ținută într-un blocaj politic întreținut de cei care refuză să piardă puterea și privilegiile construite în jurul pesedismului. În acest timp, PNL a venit cu o propunere de prim-ministru susținut de PNL, USR și UDMR. A fost o soluție clară pentru ieșirea din criză și continuarea reformelor. În locul unei decizii, am văzut doar amânări, negocieri netransparente și jocuri politice care au prelungit blocajul și au favorizat chiar partidul care l-a provocat: PSD. Protejarea pesedismului și încercările de destabilizare a PNL trebuie să înceteze. Președintele României are acum responsabilitatea de a demonstra, prin deciziile pe care le va lua, că este de partea românilor și nu a unui sistem politic care refuză să se reformeze.” a scris Robert Sighiartău care propune direct întoarcerea la alegători într-o postare care chiar așa se intitulează: ”Să lăsăm românii să decidă”
”Dacă actualul Parlament nu mai poate genera o majoritate stabilă și un guvern capabil să conducă România, atunci este timpul ca decizia să se întoarcă acolo unde îi este locul: la cetățeni. Alegerile anticipate nu reprezintă o criză a democrației. Ele sunt răspunsul democratic atunci când Parlamentul nu mai poate oferi o soluție de guvernare. Să lăsăm românii să decidă”
Bolojan : ”nu putem elimina o astfel de analiză privind organizarea unor alegeri”
Inclusiv președintele PNL Ilie Bolojan a admis că este o opțiune care poate fi luată în calcul dacă nu se deblochează criza politică. Premierul interimar a avansat chiar și o posibilă dată: ”La un moment dat, dacă nu se va găsi înţelepciunea şi responsabilitatea pentru a ieşi din această situaţie pe care nu noi am creat-o, subliniez asta încă o dată, aceasta a fost creată ca urmare a moţiunii depuse de PSD, atunci în mod evident nu se va putea elimina o astfel de analiză cu privire la organizarea unor alegeri”, a declarat Bolojan la B1 TV, precizând că scrutinul ar putea fi organizat în cursul toamnei sau în primăvara anului viitor.









