Un tânăr de 18 ani din Rodna este cercetat penal după ce a fost surprins conducând fără permis pe DN 17D. Potrivit polițiștilor, acesta ar fi încercat să schimbe locul cu pasagerul imediat ce a observat autospeciala de poliție, însă manevra nu i-a păcălit pe oamenii legii.
Un echipaj al Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, aflat în serviciu de patrulare în noaptea de 5 spre 6 august, în jurul orei 01.00, a observat pe DN 17D un autoturism al cărui conducător a oprit imediat după ce a văzut autospeciala de poliție și a încercat să schimbe locul cu pasagerul din dreapta.
Polițiștii au intervenit imediat și au stabilit că la volan se afla de fapt un tânăr de 18 ani din Rodna, iar verificările au confirmat ceea ce bănuiau: juniorul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, polițiștii au stabilit că autoturismul aparține de fapt pasagerului, un tânăr de 19 ani, care i-ar fi încredințat mașina spre a fi condusă, deși ar fi știut că prietenul său nu are permis.
Polițiștii le-au deschis dosar penal pe numele fiecăruia dintre ei: puștiului care abia a atins vârsta majoratului pentru conducere fără permis, în timp ce amicului său pentru încredințarea mașinii unei persoane fără permis.
FOTO: AI generated









