Străzile centrale dintr-un oraș din Bistrița-Năsăud nu vor avea gaze naturale toată ziua de marți. Ce le solicita locuitorilor Delgaz Grid

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Mai multe străzi centrale din orașul Beclean, vor rămâne fără gaze naturale, marti 28 iulie pe parcursul întregii zile. Delgaz Grid anunță într-un comunicat de presă  că sistarea furnizării, care se va face între orele 9,00-21,00 este necesară  pentru  cuplare unei conducte noi la sistemul de distribuție a gazelor. sunt vizate următoarele străzi din Beclean: Gării, Șieului, Zorilor, Grigore Silași, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Griviței și 1 Decembrie.

Compania Delgaz Grid  solicită consumatorilor să închidă toate sursele de gaz, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

”În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa