Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița se află pe lista celor 114 unităților de învățământ din România care, în anul școlar 2020 – 2021, vor funcționa cu statut de școală de aplicație.
Pe lista școlilor de aplicație din România se află și Colegiul Național George Coșbuc din Năsăud, însă prezența acestuia era obligatorie datorită claselor sale pedagogice, pe care ordinul de ministru 13 din 8 august 2020, care reglementează statutul acestor școli le-a introdus automat
Potrivit ordinului Ministrului Educației ”unitățile de învățământ preuniversitar cu statut de unități de aplicație, numite în continuare școli de aplicație, sunt unități de învățământ preuniversitar din rețeaua permanentă a unităților de învățământ preuniversitar, în care se desfășoară activitățile practice pedagogice, denumite în continuare practică pedagogică pentru elevii de la liceele cu profil pedagogic sau pentru studenții înscriși la programe universitare de formare pentru cariera didactică, inclusiv masterat didactic, sau în alte programe de formare direct relevante pentru domeniul educației” ..
Și nu e singurul rol, prevăzut de Ministerul Educației. Ordinul precizează și că școlile de aplicație sunt și centre de resurse educaționale, de suport și de asistență pedagogică, inclusiv pentru învățarea de tip learning/online.”
Profesoara de limba română Monica Halaszi a scris despre selectarea Colegiului Liviu Rebreanu pe pagina sa de facebook, anunțând vestea cu următorul comentariu: ”Altfel spus, la „Liviu” vor putea face practică pedagogică studenții înscriși la programe universitare de formare pentru cariera didactică, inclusiv masterat didactic.O veste bună, nu?””









