Sindicaliștii din învățământ vor protesta vineri la Prefectura BN. Acțiunea anunțată de fostul lider UJSLI Emil Moceanu

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Sindicaliștii din Uniunea Județeană a  Sindicatelor din Învățământ au programat un miting de protest cu pichetarea Prefecturii Bistrița-Năsăud, vineri, 24 martie de la ora 12,00 în cadrul unui protest național față de condiția personalului didactic și nedidactic din școli. Anunțul pichetării Prefecturii BN a fost făcut de fostul lider UJSLI, Emil Moceanu, care a predat mandatul de președinte județean la începutul martie. Moceanu, care a  rămas însă în structura de conducere a Confederației naționale a Sindicatelor din învățământ a explicat miercuri într-o conferință de presă care sunt motivele deciziei de a protesta

”Protestul este pentru salarizare, dar și pentru  poziția pe care o a are cadrul didactic in societate (…) protestul este și pentru personalul nedidactic, ei au intre 1800 si 2200 de lei lunar in funcție, de vechime, iar în ce-i privește pe profesorii tineri, salarizarea nu-i încurajeaza, nu-i motivează să aleagă învățământul și merg în alte domenii mult mai bine plătite. Așa că acum învățământul nu mai e în cădere libera cum spuneam pe vremuri, e în cădere în abis” a spus fostul lider UJSLI, prezent miercuri într-o conferință de presă. Moceanu, care a anunțat înființarea unei asociații a profesorilor pensionari din Bistrița-Năsăud, pentru care a primit sprijin de la conducerea Inspectoratului Școlar BN și-a depus mandatul în 3 martie anul acest în conferința județeană a UJSLI. În locul vechiului lider de sindicat a fost ales un profesor din Teaca, Victor Ivan : ”el e presedinte acum, eu am rămas la confederația națională și particip și la sedințele comisiei de Dialog Social de la Prefectură” a mai spus Emil Moceanu. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa