Biroul Electoral Central a publicat duminică noaptea motivația respingerii candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Motivele nu țin de formă, așa cum s-a vehiculat inițial în spațiul public, ci de fond: BEC spune că nu putea analiza dosarul candidatului și aspectele formale ale acesteia: semn electoral, declarații de avere, semnaturi, etc, deoarece, potrivit jurisprudenței stabilite de CCR candidatul însuși nu îndeplinește condițiile fișei postului de presedinte, aceea de a apăra democrația.
BEC invocă în motivare atât decizia de anulare a alegerilor de CCR din decembrie, cât și o alta decizie din octombrie anul trecut prin care CCR nu i-a permis candidatei extremiste, Diana Șoșoaca să candideze. ”Relevant pentru Biroul Electoral Central este faptul că hotărârea Curţii Constituţionale, anterior menţionată, analizează şi statuează cu privire la maniera în care candidatul a cărui candidatură face obiectul prezentei verificări de legalitate, a înţeles să se raporteze la condiţiile care rezultă din formula sacrosanctă a jurământului depus de persoana aleasă în funcţia de Preşedinte al României, fiind relevată o atitudine în manifestă contradicţie cu valorile de esenţă ale statului de drept. Or, statuările Curţii Constituţionale din Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, statuări obligatorii şi pentru Biroul Electoral Central, conduc la concluzia că, în ceea ce priveşte candidatura domnului Georgescu Călin, aceasta nu întruneşte condiţiile de legalitate întrucât candidatul, prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăşi obligaţia ( expressis verbisprevăzută în Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 5 octombrie 2024) de a apăra democraţia, care se întemeiază tocmai pe sufragii corecte, integre şi imparţiale, în conformitate cu legea, în lipsa cărora este alterat însuşi fundamentul ordinii constituţionale actuale”,precizează hotărârea BEC.
Biroul Electoral Central, format din 5 judecatori de la Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentanți AEP și ai partidelor politice a susținut că jurisprudența CCR practic se impune și celorlalte autorități ale statului, astfel că evaluarea candidaturilor nu trebuie să se facă doar pe aspectele formale.
”Biroul Electoral Central este în măsură sã sublinieze împrejurarea că deciziile și hotărârile Curtii Constitutionale fac parte din ordinea constituțională și sunt general obligatorii, impunându-se erga omnes, așadar și autorităților publice chemate să organizeze și să urmărească buna desfășurare a procesului electoral pentru alegerea Președintelui României, inclusiv Biroului Electoral Central”, se precizează în document.










