Ierarhia primilor clasați la BAC schimbată de contestații: locul 1 a ajuns pe 6, după ce a contestat rezultatul de la română

Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

În încercarea de abține media 10 absolventa clasată pe locul 1 în clasamentul BAC 2026 din Bistrița-Năsăud după afișarea rezultatelor a contestat nota de la Literatură română, singura disciplină la care nu obținuse inițial punctaj maxim. Contestația a costat-o însă primul loc, pentru că la corectură evaluatorii au apreciat că lucrarea este de 9,55, față de 9,85 cât obținuse inițial. Noul rezultat a coborât-o pe locul 6.

Locul 1 a fost adjudecat de absolventul Colegiului Liviu Rebreanu, care obținuse și el două medii de 10 și 9,70 la română și se afla deja pe locul secund. Acesta n-a riscat însă depunerea unei contestații și a terminat examenul cu 9,90.

Spectaculoasă a fost însă ascensiunea unei alte absolvente care marcase deja dubla de 10: o concurentă de la Colegiul Petru Rareș din Beclean, căruia contestația la limba și literatura română i-a adus 0,75 puncte în plus la notă. Așa că de la 8,9 lucrarea sa a fost apreciată de a doua corectură cu 9,65. O absolventă de la același colegiu din Beclean a obținut însă mai bine de un punct în plus la istorie, după ce nota inițială de 8,80 a fost transformată în 9,85 (!!!) după contestare și a plasat-o pe locul 7.

Un fost elev de la Logos a reușit să obțină intrarea în top 15 după ce contestarea notei de la geografie i-a mai adus punctaj suplimentar, de la 9,45 la 9,70, alături de 10 la istorie și 9,70 la Română.

A obținut 1,55 în plus din contestațiile la română și matematică

O altă răsturnare de situație în jumătatea superioară a clasamentului mediei a înregistrat-o un absolvent de la CNLR care a obținut punctaj superior la două discipline la care a depus contestație si a ajuns în final pe locul 29: a reușit să obțină mai bine de un punct în plus la Română: de la 8,6 la 9,75 (!!!) Și la matematică a obținut după corectare 9,75 în loc de 9,35.

Nimeni nu a reușit să obțină media de 10 curat , deși au existat încă de la prima corectare opt candidați care au dublat nota 10, așa cum a scris Bistrița Express aici, iar 70 aveau cel puțin o notă de 10.

Cum arată noul top 10 BAC 2026?

Pe școli, Colegiul Național Liviu Rebreanu și-a adjudecat pozițiile 1 (Mihai Mureșan), 3 𝐁𝐞𝐚𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞-𝐀𝐥𝐢𝐬𝐬𝐢𝐚 𝐂𝐫𝐞𝐭̦𝐚, și 4 Emilia Cupșa.

Poziția a 2-a a revenit absolventei de la Colegiul Petru Rareș din Beclean, Paula Mureșan, dar și poziția a 7-a fost revendicată tot de o absolventă a Colegiului din Beclean, Raluca Ioana Trombitaș, ambele după contestații

Pe poziția a 5-a se plasează un absolvent de la Liceul Solomon Haliță din Sângeorz Băi cu 9,85, iar pentru pozițiile 6, 9 și 10 sunt plasați candidați de la Colegiul Național Andrei Mureșanu: Christiana Pușcaș, Diana Maria Harpa și Ioana Teodora Răileanu.

Liceul Radu Petrescu din Prundu Bârgăului a prins top 10 de pe poziția a 8-a , acolo unde s-a plasat absolventul său Andrei Dolha.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa