Un bistrițean a rămas fără 110.000 de lei (aproximativ 22 de mii de euro), bani pe care i-a plătit în urmă cu doi ani unui bărbat de 47 de ani din Uriu, ca avans pentru cumpărarea unei mașini din Germania. Mașina nu a mai ajuns niciodată la cumpărător și nici banii nu i-au fost returnați.
Miercuri, 15 iulie polițiștii au descins în comuna Uriu la locuințele samsarului de mașini care l-a lăsat cu ochii în soare pe bistrițean, i-au făcut două percheziții domiciliare, iar la finalul audierilor l-au reținut pentru 24 de ore, într-un dosar în care este acuzat de înșelăciune.
Polițiștii au stabilit că în cursul anului 2024, bărbatul de 47 de ani din Uriu i-ar fi promis celui care l-a reclamat că poate intermedia achiziția din Germania a unui autoturism evaluat la aproximativ 50.000 de euro. În august 2024, în baza unei înțelegeri verbale, bistrițeanul i-ar fi transferat, în mai multe tranșe, 110.000 de lei, echivalentul a aproximativ 22 de mii de euro, reprezentând avansul pentru autoturism. Suma a fost virată într-un cont bancar aparținând mamei bărbatului din Uriu, precizează un comunicat de presă transmis de IPJ BN.
N-a mai restituit nici banii, n-a livrat nici mașina, plătită deja pe jumătate
Potrivit cercetărilor, mașina plătită pe jumătate nu a mai fost cumpărată, iar după ce ar fi invocat în repetate rânduri diverse motive și proceduri, samsarul de mașini ar fi refuzat să restituie banii, în ciuda solicitărilor repetate ale păgubitului.
În urma perchezițiilor făcute la doi ani distanță, în iulie 2026 polițiștii au ridicat telefoane mobile și documente cu valoare probatorie iar bărbatul de 47 de ani a fost condus la sediul IPJ Bistrița-Năsăud, fiind reținut pentru 24 de ore.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Bistrița, a precizat IPJ. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru documentarea întregii activități infracționale.









