După ce au apărut informații că la moțiunea de cenzură au existat mai multe bile în urne decât numărul parlamentarilor prezenți, reprezentanții USR discută oportunitatea unei comisii de anchetă care să investigheze ce s-a întâmplat: ” colegii mei cer această comisie parlamentară în condițiile în care am văzut toți filmările date publicității de presă din care ar rezulta că la moțiunea de cenzură au fost 249 de parlamentari care au introdus bile în urnele de vot, dar numărul total al bilelor din fiecare urnă a fost de 251! spune Cristina Iurișniți deputat USR de Bistrița-Năsăud.
Ce s-a întâmplat la moțiune, atât suspiciunile legate de vot, cât și nevoia unora dintre partidelor de a controla votul parlamentarilor i-a făcut pe parlamentarii Uniunii Salvați România să ceară modificarea regulamentelor Camerei Deputaților și Senatului în sensul implementării unui sistem de vot electronic secret în cazul moțiunilor de cenzură (dar și a altor voturi prevăzute de legi și regulamente interne ca având caracter secret) spune Cristina Iurișniți într-o postare pe pagina de socializare.