Casa Asigurărilor de Sănătate Bistrița-Năsăud și-a suspendat activitatea până luni , 16 noiembrie, după ce marți 10 noiembrie o mare parte din angajați, printre care și directoarea Doina Sigmirean au fost depistați infectați cu Covid 19.
E vorba de 17 angajați în total, în timp ce pentru alți 8 rezultatul a fost incert, aceștia urmând să fie retestați joi, a informat miercuri într-un comunicat de presă CJAS Bistrița-Năsăud. Potrivit comunicatului de presă întreaga clădire urmează să fie dezinfectată prin nebulizare pentru a nu fi puși în pericol restul angajaților. Activitatea va fi reluată abia luni, 16 noiembrie.
Șefa Direcției de sanatate Publica Anca Andritoiu, care a confirmat marți informația că se înregistrează un focar epidemic la CJAS a explicat ca după dezinfecție activitatea va fi asigurată de angajații cu rezultate negative la teste.









