În septembrie ar putea începe și în România vaccinarea cu a treia doză. Cine sunt vizați

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Autoritățile de sănătate publică din România discută deja ca despre o certitudine despre vaccinarea cu a treia doză în această toamnă. Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Coordonator al Vaccinării a explicat marți  într-o conferință de presă că e foarte probabil ca din septembrie persoanele cu risc crescut la îmbolnăviri să aibă posibilitatea să se vaccineze cu o a treia doză de vaccin.

E vorba de personalul medical, cel din centrele medico-sociale precum și persoanele peste 65 de ani, expuse îmbolnăvirilor. Medicul Valeriu Gheorghiță a mai spus și că a treia doza ar putea să nu aibă indicații medicale cazul celor vaccinați cu două doze și cu istoric de trecere prin boală.

Valeriu Gheorghiță a vorbit tot astăzi și despre inițierea vaccinării pentru  copii între 12 și 17  ani cu serul Moderna începând din 2 august. Anunțul vine după ce serul Moderna a fost autorizat vinerea trecută pentru folosirea la această grupă de vârstă de către Agenția Europeană a Medicamentului.  În România, vaccinarea adolescenților între 12-17 ani cu serul Pfizer, autorizat anterior pentru această grupă de vârstă a început în luna iunie.

Adolescenții care vor să se vaccineze trebuie să fie însoțiți la centrul de vaccinare de reprezentantul legal, parinți sau tutori Vaccinarea se va face în centrele de vaccinare unde a fost distribuit vaccinul Moderna, inclusiv în cabinetele unor medici de familie.

Credit foto: adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa