Poveștile mamelor refugiate în Rodna: la primul bombardament din Kiev, Olga a sărit din pat și încă în pijamale și-a luat copiii, s-a urcat în mașină si dusă a fost”

Poveștile tinerelor care au fugit cu copiii dintr-o țară răvășită de război, lăsându-și în urmă soții, părinții, casele, și prietenii, un univers al normalității, care s-a frânt într-o singură zi, sunt copleșitoare. La Rodna, dar și în alte comunități care și-au deschis larg casele pentru refugiații Ucrainei, poveștile dramatice sunt spuse simplu.

Olga e o tânără mamă de până în 30 de ani, una din norocoasele care a reușit să plece din capitala Kiev, atunci când încă se mai putea. Cei doi copii ai ei, de 4 și 10 ani s-au liniștit acum si se amuză privind desene animate la televizor, dintr-o casă călduroasă într-o țară, care până ieri nici n-au știut că există. Nici Olga, tânăra blondă și cochetă, habar n-avea că există un loc pe pământ numit Rodna, unde avea să-și găsească liniștea, cu oameni cărora le-a fost suficient s-o privească în ochi ca să-i devină familie.

Primul bombardament din Kiev, auzit ca un tunet a trezit-o din somn în jur de 5 dimineața ca un resort. A sărit în picioare și în pijamale cum erau cu toți, copiii încă dormind, și-au tras niște haine peste ei și copii, au luat actele, au înghesuit ce-au găsit în bagaje, s-au aruncat în mașină, și duși au fost . “Ne-am trezit dimineața la orele 5:20 din pricina zgomotului infernal. Se simțea ca un cutremur de pământ, ferestrele se zguduiau și acolo deja au început să dea cu bombe și din starea aceea ne-am trezit și din pijamale cum eram, am luat valizele și am plecat în fugă.” povestește acum.

Atât de mare a fost șocul însă, încât au luat-o pe unde au văzut cu ochii si abia după o sută de kilometri si ceva au realizat că se îndreaptă către direcția greșită, au întors mașina, și au luat-o pe direcția bună: Cernăuți-Vama Siret. Puțin peste 1000 de kilometri pe care i-au parcurs greu, dar infinit mai repede decât cei care au pornit in exod cu  o zi mai târziu.

În vama Siret ucrainenii i-au permis doar ei și copiilor să treacă, soțului, asemenea tuturor bărbaților, nu: ” Soțul meu m-a dus la vamă și m-a lăsat cu cei doi copii să plec, pentru că lui nu i-a dat voie să treacă.” spune acum cu ochii în lacrimi. Acum regretă că n-au plecat mai repede, înainte de bombardamente, pentru ca atunci el n-ar fi avut probleme cu ieșirea. Și-au promis să se revadă repede, eventual la Barcelona, dacă nu se poate mai aproape, acolo unde îi așteaptă mama ei. Nu ia în calcul alt scenariu decât revederea, nu poate procesa altceva.

 În Kiev toți credeau, înainte cu o zi de bombardamente, că nu se va întâmpla nimic

Cei mici sunt senini, pentru ei totul e ca un joc, pentru care, cei mari, învățătoarele și educatoarele de la scoală și chiar de la grădiniță, i-au pregătit.  Olga spune că atunci când povesteau cei mici ce li se spunea la școală, că orașul lor va fi atacat de ruși, a fost revoltată considerând că informația i-ar fi traumatizat psihic pe copii. Acum se gândește mai bine, realizează că în felul lor copiii au aflat mai repede. În plus adulții au continuat sa nege:  ”Și de la școală și de la grădiniță se știa de asta, că rușii o să ne atace. Se auzea că posibil să fie război, posibil să nu fie. Posibil să fie liniște, posibil să nu fie, și noi ne-am decis să ne pregătim să plecăm  pentru un timp în Barcelona, acolo unde este mama mea și poate se vor liniști treburile, dar tot Kievul spunea că e ok. 90 % se spunea că e ok, dar copii veneau cu informații de la grădiniță și de la școală că rușii vreau să ne atace. ”. Acum Olga s-a liniștit: după multe ore pe drum si în frig a avut noroc: un bărbat străin, care vorbea în ucrainiană (Vasile Costinean, un ucrainian stabilit de mulți ani in Rodna) a abordat-o în frigul vămii, întrebând-o daca are unde locui și s-a oferit să-i ia cu el. S-au mai urcat si alții în cele două mașini cu care a ajuns Vasile si care i-a dus tocmai în Rodna, popasul călduros în care au fost primiți și ea si micuții ei ca într-o familie.

Le-a mulțumit pe facebook, acolo unde a postat un mesaj emoționant:  ”Doamne, ce oameni buni trăiesc in Romania! Ajută nu puțin și nici jumătate, dau totul! Cumpărați haine, hrăniți și oferiți locuință! Mulțumesc românilor, care devin familie doar privindu-mă în ochi. Acum familia mea nu trebuie să-și mai facă griji pentru mine și copiii mei. Sunt liniștita pentru copiii mei, si asta înseamnă mult!!! Mulțumesc”.

Olga spune că își face griji acum doar pentru cei care au rămas în Ucraina,  “Îmi este frică pentru rudele care au rămas, prietenii care suferă, copii și toți cei care au rămas acolo. Tot timpul ne scriem și ținem legătura cu cei rămași. Dintre prietenii și cunoscuții care au rămas, unii sunt pregătiți să lupte pentru țară și pentru a-i proteja pe restul, iar unii stau ascunși cu frică și cu spaimă, care și pe unde pot. “, sunt cuvintele ei.

Cea mai mare dorință a mamei și a copiilor este ca soțul și tatăl lor să ajungă în România, pentru a-și continua drumul împreună. “ Vom rămâne în România până când ne vom reuni și de aici vom plecat împreună toți în Barcelona. “ ne spune Olga.

Citește și ce relatează Vasile Costinean, cel care le-a adus în siguranță la Rodna pe Olga si copiii ei alături de încă 86 de persoane:

Bunul samaritean din Rodna: un localnic face naveta în vămi după ucraineni care au nevoie de ajutor: a adus 89, le-a dat cazare și masă și nu se oprește aici.