Profesorul și traducătorul Roland Szekely, inițiatorul și organizatorul Festivalului de Jazz de la Sângeorz Bai a decedat aseară, pe fondul unor afecțiuni cardiace, la doar 61 de ani. Surse medicale au precizat pentru Bistrița Expres că Roland Szekely, care a suferit un infarct, a decedat în această dimineață la Spitalul Județean de Urgență.
Primăria Sângeorz Băi a transmis un mesaj de condoleanțe pe pagina de facebook: ”Cu tristețe și regret anunțăm trecerea în veșnicie a celui care a fost unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din orașul nostru, părinte de suflet a zeci, sute, de elevi printre care și mulți colegi din cadrul administrației sângeorzene. Un OM și PROFESOR care a avut dăruirea și priceperea de a ne îndruma pe mulți dintre noi, un OM cu o personalitate unică și puternică, un prieten, un om optimist, care a dat viață unui eveniment aparte, Festivalul de JAZZ încă din anul 2012, organizând până anul acesta 10 ediții reușite!”
Administrația locală promite și că festivalul va avea continuitate în memoria profesorului Roland Szekely, ”cel care ne-a inspirat pe mulți dintre noi” precizează postarea care încheie cu un citat din scriitorul american Kurt Vonnegut jr. „Totul a fost frumos și nu m a durut nimic”-
Fost student al profesoarei și dizidentei Doina Cornea, Roland Szekely a fost anchetat cu brutalitate de Securitate la sfârșitul anilor 80, iar soția sa însărcinată a fost supusă presiunilor, după o vizită făcută de acesta profesoarei.
Sursa foto Facebook









