Punctul termic dezafectat de pe strada Grănicerilor din municipiu va intra în sfârșit în demolare pentru a face loc unei parcări amenajată la sol, a anunțat în această dimineață primarul Bistriței, Ioan Turc. Lucrările de demolare a punctului termic, o construcție de 309 metri pătrați cu un coș de fum zidit de 14 metri înălțime vor dura circa o lună de zile.
Lucrările de demolare ale construcției aflată într-un avansat grad de degradare au fost evaluate la peste 108 mii de lei fără TVA, constructorul asumându-și inclusiv transportul si depozitarea temporară a deșeurilor pe o suprafață betonată aflată pe un teren proprietate sau inchiriat, pentru care a fost obligat să prezinte documente.
Firma care efectuează demolarea va trebui să-și asume reciclarea deseurilor de construcții rezultate din demolare sau să le predea unei firme specializate, potrivit caietului de sarcini consultat de BistrițaExpress.

