Un bistrițean de 57 de ani și-a pierdut viața în mod dramatic vineri în Lacul Colibița, după ce a intrat să înoate în lac, în zona bazei cu hidrobiciclete. La momentul în care pompierii ISU au găsit victima, undeva la 10 metri de mal, scufundat într-o zonă cu o adâncime de circa 6 metri și l-au scos din lac, acesta era decedat. Echipajul de terapie mobila care a insotit echipajul de pompieri cu barca a încercat să-l resusciteze însă manevrele au fost inutile, omul fiind declarat decedat.
UPDATE Victima cunoștea bine lacul, pentru că era angajat al firmei care deține complexul turistic din apropierea lacului. La momentul producerii tragediei acesta era în ziua sa liberă: a intrat sa se răcoreasca, însă după circa 10 metri de înot acesta s-a scufundat pur și simplu si n-a mai iesit la suprafață. O turistă care ar fi observat ce se întâmplă ar fi sărit în lac încercand sa-l ajută, însă n-a reușit sa-l găsească, au precizat martori ai tragediei, aflați pe mal .
Primii la fața locului au ajuns pompierii din Bârgău, ulterior ajungand si echipele Smurd din Bistrița. Trupul victimei a fost găsit de scafandri intr-o zonă cu vegetație acvatică, spun aceeasi martori
” La locul evenimentului, după intervenția echipajelor de salvare și în urma măsurilor de prim ajutor a fost din păcate constatat decesul persoanei, un bărbat de 57 de ani din Bistrița.” a informat IPJ care a mai precizat și că polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, și că a fost dispusă o necropsie ” în vederea stabilirii cauzei decesului.” a precizat poliția.
Inițial ISU a anunțat că victima ar fi cazut de pe o hidrobicicletă, în condițiile în care apelul la 112 avansase aceasta ipoteza. Ulterior s-a aflat ca victima intrase în lac înot pentru a se racori.
Cazul bistrițeanului înecat astăzi la Colibița este al doilea caz de deces prin înec din această săptămână din județ, după ce în urmă cu trei zile un bărbat cam de aceeasi vârstă din Beclean și-a găsit sfarsitul în apele Someșului. Mai multe aici:
În urmă cu o lună pe Lacul Colibița și-a pierdut viața un tânăr de 16 ani care a cazut in apă de pe o hidrobicicletă. :










Un răspuns
Nu se respectă normele de protecție a celor ce ies pe lac . Indiferent de faptul că ești într-o barcă sau pedalezi la hidrobicicletă este obligatorie purtarea centurii de siguranță. Această centură trebuie asigurată de firma care deține bărcile.