Judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud au stabilit în urmă cu câteva zile sentința într-un caz dramatic, în care un individ de 71 de ani a profitat timp de aproape un an de vulnerabilitatea unei copile de 15 ani, dependentă de droguri: i-a procurat substanțele interzise în schimbul întreținerii de relații sexuale. Judecătorii l-au condamnat pe individ, un fost pădurar pensionat la 11 ani de închisoare, infracțiunile acestuia fiind încadrate la viol cu un minor, în circumstanțe agravante și trafic de droguri. Sentința nu este definitivă și a fost atacată cu apel, luni, 8 iunie la Curtea de Apel Cluj de individul condamnat în primă instanță.
Tribunalul Bistrița-Năsăud i-a dat sentința (în primă instanță) în 3 iunie 2026 într-o ședință care nu a fost publică, la fel cu întreg procesul, tocmai pentru a proteja victima. Nici copila nu a fost audiată în fața judecătorilor, pentru protecția ei emoțională, folosindu-se în instanță doar înregistrările video cu declarațiile date de aceasta în fața procurorilor, potrivit documentelor dosarului consultate de Bistrița Express.
Șocant este și faptul că individul care a profitat de vulnerabilitatea fetei cu 56 de ani mai tânără era un cunoscut al familiei acesteia. Așa a și aflat de problema cu care se confrunta familia, legată de dependența de droguri a copilei, în fața căreia se simțeau neputincioși.
Prădător în anturajul familiei
Individul a acționat ca un prădător: a procurat droguri, cristal, dar și metamfetamină pe care i-a oferit-o fetei, invitatând-o să o consume la Colibița într-o cabană pe care o deținea, în schimbul relațiilor sexuale. Procurorii au documentat că acest gen de relație între agresor și victimă s-a prelungit timp un an, din mai 2023 până în mai 2024, când mama fetei a realizat că ceva nu e regulă și a confruntat-o : copila a mărturisit tot ceea s-a întâmplat.
Mama fetei a sesizată poliția și anchetatorii au intrat pe firul poveștii. Inițial cazul a fost gestionat de procurorii năsăudeni, sub acuzația de viol cu un minor, însă ulterior a fost declinat procurorilor Direcției de Investigare a Crimei Organizate (DIICOT) datorită componentei de trafic de droguri.
Septuagenarul, care a negat inițial că a profitat sexual de fata dependentă, s-a dat de gol în final cu o mărturie în care a susținut că fata ar fi inițiat singură un act sexual eșuat. Anchetatorii i-au demontat însă rapid minciunile. Pădurarul pensionar a fost arestat preventiv mai bine de 3 luni, în perioada mai-septembrie 2024, după care a rămas arestat la domiciliu, măsura fiind valabilă până la sentința finală, pe care o va stabili Curtea de Apel Cluj
Acord sau nu, noua lege încadrează relațiile sexuale cu minori sub 16 ani la viol. Ce e agravant în cazul acesta?
Procurorul în cuprinsul rechizitoriului a precizat că : ”Inculpatul este în vârstă de 71 de ani, iar persoana vătămată minoră are vârsta de 15 ani, între cei doi fiind o diferență de 56 de ani (…) Persoana vătămată este consumatoare de droguri de mult timp , astfel că a dezvoltat o dependență față de consumul de droguri. Inculpatul a cunoscut acest aspect și l-a folosit pentru a determina persoana vătămată să întrețină relații sexuale cu acesta. (…).” Ce a făcut individul, adică relații sexuale cu un minor sub 16 ani, cu acord sau nu, este considerată de lege însă viol cu minor pentru. La aceasta se adaugă circumstanțe agravante: adică abuzarea de situația de vulnerabilitate a persoanei vătămate determinată de dependența de droguri (faptă prevăzută de art. 2181 alin. 1, alin. 4 lit. b din C.pen) leguitorul considerand că făptuitorul a abuzat de situația de vulnerabilitate a persoanei vătămate determinată de dependența de droguri iar potrivit alin. 5 din Codul Penal fapta a fost comisă în schimbul unui folos/avantaj.
Procurorii au documentat minuțios, inclusiv cu martori, ce i s-a întâmplat fetei : individul o contacta telefonic pe mesageria facebook pentru a o anunța că a făcut rost de droguri (”din alea” cum se exprima) și o lua cu mașina inclusiv din fața școlii pentru a merge împreună fie la cabană acestuia, fie acasă la inculpat. Odată ajunși acolo, pentru a fi și mai convingător pentru a o determina să întrețină relații sexuale, individul o șantaja și amenința că îi spune mamei sale ce se întâmplă între ei, susțin procurorii.
După ce mama fetei a aflat și a reclamat la poliție, la perchezițiile din mașina septuagenarului polițiștii au dat peste droguri: ”În urma percheziţiei autoturismului cu numărul de înmatriculare, în interiorul autoturismului, în portiera din stânga faţă a acestuia a fost găsit şi în continuare ridicat pentru cercetări un plic cu sistem de închidere de tip „zip-lock”, ce prezenta urme de substanţă albă cristalină., care s-au dovedit a fi droguri”.
”Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1310/IX/c/9 din 04.06.2024 s-a constatat că în probele biologice recoltate de la persoana vătămată XXX s-au evidenţiat prezenţa de: Metcatinonă, Mefedronă prin metoda imunochimică Beright şi CMC, Mefedronă prin metoda LC-MS/MS.) au scris procurorii.
Procurorii au mai obținut dovezi din percheziția telefonului inculpatului, din imaginile de pe camere de luat de vederi stradale, inclusiv din fața școlii dar și din fotografii obținute în care cei doi sunt surprinși împreună. În plus telefonul inculpatului avea stocate fotografii cu minore in ipostaze sexuale .
Sentinta: 11 ani, plus 20 000 daune morale
La stabilirea sentinței instanța a precizat că infracțiunile de viol asupra unui minor și trafic de droguri au fost săvârşite în concurs real, așa că judecătorii au contopit pedepsele :”pedeapsa principală cea mai grea de 9 ani şi 4 luni închisoare, pentru viol cu un minor la care va adăuga sporul obligatoriu de 1 an şi 8 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (trafic de droguri şi pedepsele complementare, rezultând pedeapsa principală finală de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a comunica cu persoana vătămată dar și cu membrii familiei acesteia (respectiv cu mama, bunica dar şi cu fratele persoanei vătămate pe o perioadă de 5 ani.”
”La individualizarea pedepselor închisorii în cuantumurile indicate mai sus a avut în vedere instanţa, în conformitate cu prevederile art. 74 Cod penal, pericolul social concret al faptelor- apreciat a fi unul mediu spre grav, prin prisma vârstei fragede a persoanei vătămate şi a vulnerabilităţii acesteia, minora fiind o persoană aflată la vârsta adolescenţei, dependentă de droguri, întâmpinând se pare pe acest fond probleme serioase de adaptabilitate în mediul familiar, în primăvara anului 2024 fiind chiar instituţionalizată pentru o perioadă, inculpatul cunoscând toate aceste aspecte, fiind un apropiat familiei minorei, înţelegând cu toate acestea să profite de slăbiciunile minorei, de nevoile financiare şi de dependenţa de droguri a acesteia” au precizat judecătorii în motivare.
La aceasta se adaugă daunele morale:”admite acţiunea civilă formulată în cauză de persoana vătămată minoră prin reprezentant legal, şi obligă în consecinţă inculpatul să plătească părţii civile minore suma de 20.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale.”
Sentința nu este însă definitivă, bătălia finală urmând sa se dea la Curtea de Apel Cluj.









