Petrecerile zgomotoase în curte pasibile de amendă până la 12.000 de lei

petreceri zgomotoase
Picture of Redactat de Diana Schneider

Redactat de Diana Schneider

Muzica dată prea tare, petrecerile organizate în curți sau scandalurile care îi deranjează pe vecini pot scoate din buzunarele celor care le organizează sume considerabile. Poliția Locală Bistrița a prezentat principalele modificări aduse legislației naționale legate ordinea și liniștea publică, inclusiv noile sancțiuni pentru cei care încalcă regulile.

Noile prevederi, asupra cărora a atras atenția Poliția Locală Bistrița într-o postare pe facebook vizează atât tulburarea liniștii vecinilor prin muzică sau zgomote puternice, cât și organizarea petrecerilor private în apropierea caselor sau blocurilor.

Ce amenzi riscă cei care fac prea multă gălăgie în ”orele de liniște”

Pentru tulburarea liniștii locatarilor prin producerea de zgomote sau folosirea aparaturii muzicale la intensitate mare în intervalele de odihnă (22:00 – 08:00; 13:00 -14:00) amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei. În cazul petrecerilor private organizate în curți, corturi sau alte spații neacoperite aflate în apropierea blocurilor și caselor, sancțiunile sunt cuprinse între 4.000 și 6.000 de lei.

Dacă aceeași faptă este repetată în termen de 72 de ore de la prima sancțiune, amenzile cresc considerabil. Astfel, pentru zgomot și muzică în orele de liniște, sancțiunile ajung la 4.000-6.000 de lei, iar pentru petrecerile private zgomotoase pot ajunge la 6.000-12.000 de lei. Pentru cei care repetă fapta, legea prevede, alternativ la amendă, și efectuarea unui număr de ore de muncă în folosul comunității.

S-a schimbat și modul de calcul al sumei plătite

O altă modificare vizează plata amenzilor. Dacă sancțiunea este achitată în termen de 15 zile de la comunicarea procesului verbal, cel sancționat poate plăti jumătate din amenda aplicată efectiv, nu jumătate din minimul prevăzut de lege. De exemplu, pentru o amendă de 5.000 de lei, suma de achitat în termenul scurt este de 2.500 de lei.

„Beneficiul tău, nopți liniștite și respect reciproc în orașul nostru. Suntem în teren pentru liniștea ta – respectul contează!” a fost mesajul cu care reprezentanții Poliției Locale Bistrița au înceiat postarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa