Poliția Locală îi avertizează pe comercianții din centrul Bistriței să își organizeze din timp aprovizionarea în acest weekend. După intervalele orare stabilite, accesul auto va fi complet restricționat, zona urmând să fie ocupată de autospecialele care vor asigura desfășurarea în siguranță a evenimentelor din cadrul „Zilelor Bistriței”.
Comercianții vor putea intra cu autovehiculele pentru aprovizionare vineri, 10 iulie, până la ora 12.30, iar sâmbătă și duminică, 11 și 12 iulie, până la ora 9.30. Accesul în perimetrul restricționat se va face exclusiv dinspre strada Vasile Născu.
„Poliția Locală Bistrița solicită tuturor agenților economici să respecte aceste intervale orare pentru a evita blocajele și aplicarea măsurilor legale. Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!” au adăugat reprezentanții Poliției Locale.

FOTO: Poliția Locală Bistrița/ Facebook









