Un bărbat din Tăure a murit azi noapte pe când încerca sa stingă un incendiu care i-a cuprins casa.

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Un bărbat de 84 de ani din Tăure și-a pierdut azi noapte viața într-un incendiu care a mistuit casa în care dormea. Incendiul, care ar fi pornit potrivit pompierilor de la un coș de fum improvizat  s-a propagat cu repeziciune,  cuprins mai multe încăperi iar locatarul octogenar, care a încercat sa stingă flăcările de unul singur  n-a mai reușit să se salveze.

Pompierii i-au găsit trupul după zeci de minute de la intervenție, după ce au reușit să pătrundă, prin acoperiș în interiorul casei cuprinse de flăcări. Soția bărbatului a scapat fără leziuni, însă a fost preluată de echipajul de prim  ajutor SMURD și a fost stabilizată pentru că a suferit un atac de panică. 

Pompierii i-au mai salvat ce au putut de prin casa și cât au reușit din imobil : ”Concomitent cu acțiunile de localizare și lichidare a focarelor, pompierii militari au evacuat elemente de mobilier și alte bunuri din încăperile care amenințau să fie cuprinse de incendiu. Suprafață afectată de incendiu este de aproximativ 85 mp, constând în acoperișul casei și două încăperi” a transmis ISU BN.

https://www.youtube.com/watch?v=WUhuYbCcRz8

După finalizarea intervenției care a durat aproximativ 80 de minute, îndepărtarea elementelor de construcție care prezentau riscul prăbușirii și eliminarea tuturor focarelor ascunse, pompierii militari au trecut la stabilirea cauzei probabile a incendiului. Așa au aflat că , incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un cos de fum improvizat, iar proprietarul a fost  surprins de incendiu în încercarea de a-l stinge în primele momente ale izbucnirii acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa