Deputatul bistrițean Lorant Sas a fost ales coordonator al Regiunii de Nord Vest al Partidului REPER, calitate în care răspunde de șase județe în biroul Național.
Partidul Reper și-a ales sâmbătă noua conducere pentru 2 ani într-un congres cu 500 de participanți organizat laSala Palatului în București. Conducerea partidului va fi girată, la fel ca în perioada interimatului de aceeași co-presedinți Ramona Strugariu și Dragoș Pâslaru, ambii europarlamentari si co-fondatori ai partidului alături de europarlamentarii Dacian Cioloş, Dragoş Tudorache şi Alin Mituţa.
Reper are o structura de conducere diferită de alte partide: pentru reprezentarea naţională are 12 membri dintre care sase sunt obligatoriu femei, iar ceilalți șase bărbați, aleşi pe baza a două competiţii distincte. Reprezentarea teritorială este asigurata de 9 reprezentanți ai regiunilor, inclusiv Diaspora. Deputatul Lorant Sas va asigura reprezentarea pentru judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, respectiv regiunea de NV.








