Motociclist urmărit de polițiști pe străzile din Beclean, după ce a încercat sa scape de o oprire în trafic pe DN 17

Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

Un motociclist de 20 de ani din Șintereag, care conducea fără cască de protecție si-a imaginat că dacă accelerează în loc să oprească motocicleta , atunci când i-au făcut semne polițiștii, poate scapă basma curată.

Nimic mai eronat: echipajul de poliție l-a urmărit marți de pe DN 17 până pe străzile Becleanului și l-a silit în cele din urmă sa opreasca motorul. Tânărul urmărit în trafic n-avea doar probleme cu logistica, adică conducea fără cască pe cap, expunându-se unor accidente grave, dar n-avea nici carnet de conducere categoria A, au constatat polițiștii care l-au oprit.

Acum s-a ales cu un dosar penal pentru infracțiunea de conducere fără permis.

Motocicliștii sunt printre cei mai vulnerabili participanți la trafic. Numai în iunie în județ s-au înregistrat două accidente în care motociclistii au fost victime care s-au ales cu multiple traumatisme, în timp ce în luna mai un motociclist de 26 de ani și-a pierdut viața în Bistrița, după ce o mașina a intrat în el la intersecția dintre Calea Moldovei cu DN 17:

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa